Proiectele noastre

Îndrăznește. Visează. Crede.

Alege unul dintre proiectele Maurer Imobiliare pentru a găsi apartamentul tău de vis.
Suntem aici pentru tine, pentru a-ți aduce la lumină visul.

„Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători”

Aristotel

Într-o lume în care nepăsarea și tendința de a renunța se află la tot pasul, noi am ales să continuăm. Căzuți, de multe ori, ne-am unit forțele și am găsit în voi toate motivele pentru a ne ridica și pentru a merge mai departe.

Am pășit împreună, am crescut, am devenit o comunitate puternică și unită, am construit nu doar case, ci visuri, dar am și greșit. Ne asumăm greșelile și avem ca obiectiv îndreptarea lor. Acceptăm criticile pentru că doar așa ne vom putea autodepăși și pentru că ne pasă de ce credeți. Vocea voastră e importantă! Vocea voastră e ascultată! Avem nevoie de voi! Vă asigur că vă rămân aproape pentru ca această comunitate să înflorească, să capete culoare, să se numească „acasă” și să fie un loc mai bun pentru copiii noștri.

Și pentru că suntem o familie, ușa noastră este larg deschisă pentru oricine crede că poate cladi visuri alături de noi.
Fă un pas și hai să transformăm greșelile în succes!

Construim visul tău.
Împreună scriem viitorul

Dincolo de locuințe, ne-am propus să le oferim clienților noștri un stil de viață. Comunitățile ridicate de Maurer Imobiliare în punctele cheie ale României ajung să arate ca adevărate orașe în interiorul orașelor, locuri ideale pentru familii tinere, oaze de liniște pentru vârstnici, oferind o atmosferă de unitate și comuniune.

12

Ani experiență

7

Proiecte dezvoltate

5

Orașe în care construim

6557

Apartamente vândute

Suntem partenerul tău de încredere

Fă primul pas cu încredere!
Nu trebuie, neapărat, să vezi întreaga scară. Pășește, pur și simplu, pe prima treaptă.

Împreună, vom ajunge departe!

Ce spun clienții noștri

Îndrăznește. Visează. Crede.

Ultimele noutăți

Îndrăznește. Visează. Crede.

Află ultimele noutăți legate de proiectul Maurer Imobiliare.

Dragă Moș Crăciun: Aș vrea să cuprind Clujul dintr-o privire, din casa mea

Dragă Moș Crăciun, În Seara de Ajun, mi-ar plăcea să primesc un cadou special: aș ...

Citește mai mult

Suntem partenerul tău de încredere

Fă primul pas cu încredere! Nu trebuie, neapărat, să vezi întreaga scară. Pășește, pur și ...

Citește mai mult

Avantgarden3, ”ACASĂ” pentru alte 1400 de familii

Micul nostru oraș din interiorul orașului, Avantgarden 3, crește pe zi trece, se însuflețește, devine ...

Citește mai mult

Nu rata ofertele noastre

Abonează-te la newsletter!

Află primul cele mai noi oferte și promoții legate de proiectele Maurer Imobiliare. Abonează-te acum!

Avem o echipă la dispoziția ta

Contactează-ne

Folosiți formularul de mai jos pentru a ne trimite un mesaj. Un agent vă va răspunde în cel mai scurt timp.


AVANTGARDEN3 BRAȘOV

+40 733 343 334

office@maurerimobiliare.ro

Str. Pelicanului nr. 5, Brașov

Maurer Residence Brașov

+40 733 343 334

office@maurerimobiliare.ro

Str. Ioan Popasu nr. 2, Brașov

Maurer Villas Brașov

+40 733 343 334

office@maurerimobiliare.ro

Str. Ioan Popasu nr. 2, Brașov

Maurer Residence Constanța

+40 728 111 777

contact@maurerconstanta.ro

Str. Milano nr. 21, Constanța

Maurer Panoramic CLUJ

+40 784 441 111

cluj@maurerimobiliare.ro

Str. Lalelelor nr. 14, Cluj-Napoca

Maurer RESIDENCE TG. MUREȘ

+40 724 341 931

secretariat.targumures@maurerimobiliare.ro

Str. Băneasa nr. 2, Târgu Mureș